HOTĂRÂREA NR. 181
privind aprobarea studiului de fezabilitate la obiectivul de investiţii “Subtraversare pietonală intersecţia Calea lui Traian cu strada Dacia” în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 şi Ghidul Solicitantului –POR 2007-2013 PIDU
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 15 iulie 2013, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 21939 din 25.06.2013, întocmit de Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţii “Subtraversare pietonală intersecţia Calea lui Traian cu strada Dacia”;
Ţinând seama de faptul că obiectivul de investiţii mai sus menţionat face parte din proiectele incluse în lista de rezervă a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Râmnicu Vâlcea;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea continutului-cadru al documentatiei tehnico-economice aferente investitiilor publice, precum si a structurii si metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investitii si lucrari de interventii şi ale Ghidului Solicitantului – POR 2007-2013 PIDU;
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 12 voturi « pentru » din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investiţii “Subtraversare pietonală intersecţia Calea lui Traian cu strada Dacia”, la valoarea din devizul general de 3.814,09 mii lei cu TVA, respectiv 863,55 mii euro cu TVA, din care C +M – 3.266,82 mii lei cu TVA, respectiv 739,63 mii euro cu TVA.
(2) Documentaţia aprobată conform alin. (1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Eduard VÎRLAN jurist Toma MIHĂESCU
Râmnicu Vâlcea, 15 iulie 2013