HOTĂRÂREA NR.26
privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea PIEŢE PREST S.A.

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2014, la care participă toţi cei 23 de consilieri locali în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.2806 din 27.01.2014, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune acordarea unui mandat special reprezentanților Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) la societatea PIEŢE PREST S.A. pentru a hotărî cu privire la modificarea şi aprobarea organigramei, numărului de personal şi a statului de funcţii ale acestei societăţi;
Având în vedere raportul cuprinzând avizul favorabil al comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
Ţinând seama de adresa nr.936/27.01.2014, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.2799/27.01.2014, prin care preşedintele Consiliului de Administraţie de la societatea PIEŢE PREST S.A. a solicitat mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în AGA de la această societate pentru modificarea şi aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale acesteia, aşa cum au fost ele propuse în şedinţa din data de 24.01.2014 a Consiliului de Administraţie, modificări impuse de eficientizarea activităţilor fiecărui sector de activitate al acestei societăţi ;
În temeiul prevederilor art.12.2, lit.p) din Actul Constitutiv al societăţii PIEŢE PREST S.A., cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora reprezentanţii Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor hotărăsc cu privire la aprobarea sau modificarea organigramei, precum şi a statului de funcţii şi numărului de personal, atribuție ce poate fi exercitată numai în baza unui mandat special din partea Consiliului Local, conform art.12.3;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi „pentru” din numărul membrilor Consiliului Local în funcţie,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se mandatează reprezentanţii Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea PIEŢE PREST S.A., să îndeplinească atribuţia prevăzută la lit.p) a art.12.2 din Actul Constitutiv, respectiv să hotărască cu privire la modificarea şi aprobarea organigramei, numărului de personal şi a statului de funcţii ale acestei societăţi, conform anexei la prezenta hotărâre.

Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează societatea PIEŢE PREST S.A.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Societăţii PIETE PREST S.A. Râmnicu Vâlcea;
- Reprezentanţilor în AGA la S.C. PIEŢE PREST S.A.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                             CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Costel Bogdan PRUTEANU                                                     SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2014

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)