HOTĂRÂREA NR. 213
privind rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2014
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 octombrie 2014, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 257978 din 22.10.2014 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2014;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.18/2014 s-a aprobat bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2014, cu o valoare totală de 4.208.000 lei, ce a mai fost ulterior rectificat prin hotărâri ale Consiliului Local;
Luând în considerare rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Ţinând seama de adresa nr. 1547 din 30.09.2014 prin care Şcoala Gimnazială Anton Pann a solicitat rectificarea în plus a bugetului cu suma de 45.000 lei, reprezentând încasări părinţi pentru hrană;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.b), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se rectifică bugetul autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2014, în plus, cu suma de 45.000 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
(2) Bugetul autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2014, rectificat conform alin.(1), va avea valoarea totală de 4.583.000 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
Art.2. Influenţele din această rectificare se regăsesc în anexele, parte integrantă a acestui buget, după cum urmează:
- anexa nr.1 –bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ pe anul 2014 – Venituri;
- anexa nr.2 -bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ pe anul 2014 – Cheltuieli.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iulian VOICU SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 octombrie 2014