HOTĂRÂREA NR. 251
privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Râmnicu Vâlcea

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 noiembrie 2014, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 38607 din 18.11.2014, întocmit de Serviciul APL, Reglementări, Aplicare L10/2001 prin care se propune desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu, ca urmare a modificărilor survenite în reţeaua şcolară pentru anul şcolar 2014 – 2015, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 74 din 31.03.2014;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement, precum şi propunerile formulate în plenul şedinţei;
Ţinând seama de adresa nr.4449/28.10.2014, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 36213 din 28.10.2014 prin care Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea (I.S.J) a solicitat desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local care să facă parte din comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, pentru fiecare unitate cu personalitate juridică din municipiu;
În temeiul prevederilor art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, 

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local în comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, orice prevederi contrare stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local îşi încetează aplicabilitatea.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Resurse Umane;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea;
- Unităţilor de învăţământ nominalizate în anexă;
- Persoanelor nominalizate în anexa.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Iulian VOICU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 26 noiembrie 2014

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)