HOTĂRÂREA NR. 165
privind aprobarea ”Planului anual de mentenanţă pentru sistemul
de alimentare centralizată cu energie termică din
municipiul Râmnicu Vâlcea - 2014”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2014, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 23900 din 17.07.2014, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală prin care se propune aprobarea ”Planului anual de mentenanţă pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Râmnicu Vâlcea - 2014”;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că prin Hotărârea nr. 84/2008, Consiliul Local a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului Public de alimentare cu energie termică din municipiul Râmnicu Vâlcea, şi în conformitate cu prevederile acestui regulament operatorul serviciului este obligat să menţină capacităţile de producţie şi exploatarea eficientă a unităţilor de producere a energiei termice, prin urmărirea sistematică a comportării echipamentelor energetice şi a construcţiilor, întretinerea acestora, planificarea reparaţiilor capitale, realizarea operativă şi cu costuri minime a reviziilor/reparatiilor curente şi să stabilească programul lucrărilor de reparatii si mentenanta planificate la retelele termice si la instalatiile de distributie/furnizare;
Ţinând seama de adresa nr. 19723 din 16.07.2014, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.23900 din 16.07.2014 prin care SC CET GOVORA SA a transmis spre analiză si aprobare ”Planul anual de mentenanţă nr.3336 din 20.05.2014 pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din municipiu” în vederea completării documentatiei de avizare de către Autoritatea Natională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice a tarifelor locale de transport si distributie a energiei termice;
În baza art. 36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 16 voturi “pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă ”Planul anual de mentenanţă pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Râmnicu Vâlcea - 2014”, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare ;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Societatea CET GOVORA SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Dumitru ŢÂRDEA
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 iulie 2014