HOTĂRÂREA NR. 76
privind aprobarea Planului Urbanistic de Zonă – Fabrică Mic Mobilier, strada Bâlciului nr. 129 A


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2014, la care participă toţi cei 23 de consilieri locali în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 10117 din 24.03.2014 întocmit de Direcţia de Urbanism prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Zonă „Fabrică Mic Mobilier, strada Bâlciului nr. 129 A”, investitor S.C. PODER OILS S.R.L;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere cererea nr. 9970 din 24.03.2014 prin care investitorul S.C. PODER OILS SRL, a solicitat aprobarea documentaţiei mai sus menţionate şi ţinând cont de faptul că această documentaţie a fost dată publicităţii, respectându-se etapele prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr. 96/2011 de aprobare a Regulamentului Local de Implicare a Publicului în Elaborarea şi Revizuirea Planurilor de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului; de asemenea, a fost obţinut avizul favorabil nr. 201 din 12.02.2014 al Comisiei Tehnice Consultative de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism; 
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit. e) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local în funcţie, 


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1.(1) Se aprobă Planul Urbanistic de Zonă „Fabrică Mic Mobilier, strada Bâlciului nr. 129 A”, investitor S.C. PODER OILS S.R.L, cu respectarea următoarelor condiţii: 
a) extinderea reţelelor de utilităţi se va realiza pe cheltuiala investitorului;
b) responsabilitatea privind calitatea şi conţinutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţin specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei de urbanism;
c) termen de valabilitate - 3 ani de la data aprobării;

(2) Documentaţia aferentă Planului Urbanistic de Zonă „Fabrică Mic Mobilier, strada Bâlciului nr.129 A”, investitor S.C. PODER OILS S.R.L, aprobată conform alin.(1) se păstrează la Direcţia Urbanism.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Urbanism;
- Consiliului Judeţean Vâlcea;
- S.C. PODER OILS S.R.L. 


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE 
Vasile COCOŞ SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2014

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)