HOTĂRÂREA NR. 43
privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr.30 din 2007 referitoare la însuşirea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 februarie 2014, la care participă toţi cei 23 de consilieri locali în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 5803 din 20.02.2014, întocmit de către Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune modificarea şi completarea Listei cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007, în sensul înscrierii la poziţia corespunzătoare străzii Barajului (poziţia 629) a caracteristicilor tehnice (lungime şi suprafaţă) rezultate din măsurători; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere faptul că în urma efectuării măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii în Cartea Funciară a unor străzi din municipiu care aparţin domeniului public, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.54/2008, au fost constatate diferenţe faţă de suprafeţele inventariate, situaţie determinată atât de lipsa măsurătorilor la data inventarierii, cât şi de lucrările de extindere şi modernizare a acestora, o asemenea situaţie întâlnindu-se şi pentru strada Barajului din zona de nord a municipiului; de asemenea, în urma verificării situaţiei juridice a terenurilor adiacente străzii respective în sensul respectării limitelor de proprietate înscrise în cartea funciară, precum şi a Nomenclatorului căilor de comunicaţii din municipiu, au fost întocmite planurile de amplasament şi delimitare pentru această stradă, conform cărora lungimea totală măsurată de la baraj Nord până la intersecţia cu Calea lui Traian este de 2482 m, iar suprafaţa proiecţiei la sol este de 56.990 m.p;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local în funcţie,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se aprobă modificarea şi completarea Listei cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/27 februarie 2007, în sensul înscrierii la poziţia corespunzătoare străzii Barajului, inventariată în domeniul public al municipiului, a următoarelor caracteristici tehnice rezultate din măsurători, după cum urmează:
- poziţia 629 – strada Barajului: L= 2482 m; S= 56.990 m.p, identificată în planurile de situaţie – anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.

Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: 
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcţiei Administrării Domeniului Public;
- Societăţii Pieţe Prest S.A.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                               CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE 
Costel Bogdan PRUTEANU                                                                  SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                                                                    jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 27 februarie 2014

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)