HOTĂRÂREA NR.245
privind modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 noiembrie 2014, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr. 38817 din 19.11.2014, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune modificarea, începând cu data de 1 decembrie 2014, a statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, aprobat prin anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.130/2014, aşa cum a mai fost modificat, prin transformarea unei funcţii publice de execuţie devenită vacantă ;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici şi ale Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Începând cu data de 01 decembrie 2014, se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, aprobat prin anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 130/2014, aşa cum a mai fost modificat, prin transformarea funcţiei publice de execuţie de referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior în funcţia publică de execuţie de referent, clasa III, grad profesional superior din cadrul Serviciului Relaţii Îndrumare Asociaţii Proprietari.
(2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa - Statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului şi al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Resurse Umane.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iulian VOICU SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 26 noiembrie 2014