HOTĂRÂREA NR.29
privind aprobarea tarifului de adopţie la distanţă a câinilor fără stăpân aflaţi în adăpostul public din municipiul Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 11 februarie 2014, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.923 din 06.02.2014, întocmit de Direcţia Administrării Domeniului Public prin care se propune aprobarea tarifului de adopţie la distanţă a câinilor fără stăpân aflaţi în adăpostul public din municipiul Râmnicu Vâlcea, în cuantum de 123,35 lei/câine/lună inclusiv TVA;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
În aplicarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.23/2014 prin care s-a aprobat “Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân în municipiul Râmnicu Vâlcea”;
În temeiul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările şi completările ulterioare şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1059/2013;
În baza art. 36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 16 voturi “pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă tariful de adopţie la distanţă a câinilor fără stăpân aflaţi în adăpostul public din municipiul Râmnicu Vâlcea, în cuantum de 123,35 lei/câine/lună inclusiv TVA.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Gestionare Câini fără Stăpân din cadrul Direcţiei Administrării Domeniului Public.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Costel Bogdan PRUTEANU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 11 februarie 2014