HOTĂRÂREA NR.11
privind actualizarea „Regulamentului de organizare şi funcţionare (R.O.F) a aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea”


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2014, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.2200 din 22.01.2014, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune actualizarea „Regulamentului de organizare şi funcţionare (R.O.F) al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, ca urmare a modificărilor survenite în cadrul structurii, precum şi a modificărilor legislative aduse actelor normative aplicabile în administraţia publică locală;
Ţinând seama de raportul cuprinzând avizul favorabil al comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi ca urmare a propunerilor menţionate în plenul şedinţei cu privire la completarea atribuţiilor desfăşurate de Serviciul Juridic, Contencios cu aceea de a sesiza primarul cu privire la necesitatea achiziţionării de servicii juridice, iar la Biroul Proiecte Programe să se corecteze atribuţia referitoare la «elaborarea strategiilor de dezvoltare locală, a planurilor integrate de dezvoltare urbană, a planurilor locale de acţiune sau orice alte planuri care vizează dezvoltarea municipiului ; culegerea datelor necesare elaborării acestor documente» în sensul menţionării corecte « participă la elaborarea strategiilor de dezvoltare locală ... » ; 
În aplicarea Hotărârii Consiliului Local nr. 198/2013, prin care s-a aprobat organigrama şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului; 
În temeiul prevederilor art.36, alin.(2), lit. a) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 17 voturi “pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E: 
Art.1. Se actualizează "Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului", conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Începând cu data prezentei orice prevederi contrare stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local îşi încetează aplicabilitatea.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire prin grija Biroului Resurse Umane din cadrul Direcţiei Resurse Umane, care o va comunica pentru conformare şi aplicare direcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                       CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Costel Bogdan PRUTEANU                                                                SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                                                               jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2014

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)