HOTĂRÂREA NR. 134
privind revocarea reprezentantilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Societatea ETA S.A. şi desemnarea altor reprezentanţi
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2014, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 21044 din 24.06.2014, întocmit de Directia Administratie, Juridic, Contencios şi Direcţia Dezvoltare Locală prin care se propune revocarea reprezentantilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor a Societăţii ETA SA, respectiv a domnilor Cocoş Vasile, Gherghinaru Ion, Pruteanu Costel Bogdan, Costinescu Bogdan Ilie şi Boban Liviu Emil, desemnarea a 5 (cinci) reprezentanţi ai Consiliului Local să reprezinte municipiul în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Societatea ETA S.A, pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de acţionar majoritar la această societate, împuternicirea domnului viceprimar Gigi Ion Matei, care îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei de primar, conform H.C.L nr. 57/2014, să semneze cu reprezentanţii desemnaţi, contractul de mandat, conform modelului aprobat prin art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 242/91 din 20.09.2012, precum şi împuternicirea persoanelor astfel desemnate să îndeplinească atribuţia prevăzută la art.4.3, lit.h) din Actul Constitutiv, după îndeplinirea procedurilor prevăzute de O.U.G nr. 109/2011;
Ţinând seama de faptul că prin art.2 din Hotărârea nr. 341/2013, Consiliul Local a împuternicit Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea ETA S.A ca, începând cu data de 01.01.2014, să schimbe Consiliul de Administraţie de la această societate; A.G.A nu a luat însă nicio iniţiativă în acest sens; iniţiativa a luat-o Consiliul de administraţie, astfel că în data de 18.02.2014, prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr.6 de la această societate, s-a luat act de demisiile membrilor Consiliului de Administraţie şi s-a constatat vacantarea celor 5 (cinci) posturi; la art.4 din această hotărâre s-a aprobat notificarea autorităţii tutelare cu privire la constatarea vacantării posturilor de membru al Consiliului de Administraţie, dar până la data de 3 iunie 2014 nu a fost înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nicio informare din partea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor cu privire la situaţia Consiliului de Administraţie de la Societatea ETA SA; situaţia economico-financiară deosebită prin care trece societatea şi starea de provizorat a conducerii societăţii – membrii Consiliului de Administraţie demisionaţi, directorul general al Societăţii numit provizoriu după decesul fostului director general – impun adoptarea unor măsuri urgente din partea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor;
Văzând raportul cuprinzând avizul favorabil al comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi procesul-verbal al comisiei de numărare referitor la rezultatul votului secret cu privire la desemnarea celor 5 (cinci) reprezentanţi ai Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea ETA S.A ;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 31/1990 a societăţilor, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor lit.b) a art. 8 din contractul de mandat, aprobat prin art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 242/91 din 20.09.2012 şi ale art.37 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi “pentru” revocarea reprezentanţilor Consiliului în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea ETA S.A. şi procedându-se în conformitate cu prevederile art.45, alin.(5) din Legea nr. 215/2001, întrunindu-se astfel : 15 voturi pentru desemnarea d-lui Olteanu Marin, 17 voturi pentru desemnarea d-nei Dobrete Florentina Adina, 19 voturi pentru desemnarea d-nei Preda Maria Carmen, 14 voturi pentru desemnarea d-lui Voicu Marius Iulian şi 16 voturi pentru desemnarea d-nei Bobeanu Maria în A.G.A la Societatea ETA S.A, din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se revocă reprezentanţii Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Societatea ETA S.A, respectiv: domnii Cocoş Vasile, Gherghinaru Ion, Pruteanu Costel Bogdan, Costinescu Bogdan Ilie şi Boban Liviu Emil.
Art.2. Se desemnează 5 (cinci) reprezentanţi ai Consiliului Local care să reprezinte municipiul în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Societatea ETA S.A, pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de acţionar majoritar la această societate, după cum urmează:
a) d-na Preda Maria Carmen;
b) d-na Dobrete Florentina Adina;
c) d-na Bobeanu Maria;
d) d-nul Olteanu Marin;
e) d-nul Voicu Marius Iulian.
Art.3. Se împuterniceste domnul viceprimar Gigi Ion Matei, care îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei de primar, conform H.C.L nr. 57/2014, să semneze cu reprezentanţii desemnaţi conform art. 2, contractul de mandat, conform modelului aprobat prin art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 242/91 din 20.09.2012.
Art.4. Se împuternicesc persoanele prevăzute la art.2, să îndeplinească atribuţia prevăzută la art.4.3, lit.h) din Actul Constitutiv, după îndeplinirea procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 109/2011.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
- Societăţii ETA SA ;
- Persoanelor prevăzute la art.1.
- Persoanelor prevăzute la art.2.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2014