HOTĂRÂREA NR. 164
privind atribuirea denumirii unui scuar

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2014, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 24228 din 21.07.2014 întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune atribuirea denumirii unui scuar existent în zona Ostroveni-casa Ştiinţei, b-dul Tineretului, înscris în domeniul public al municipiului şi în cartea funciară nr.46451, rspectiv denumirea Scuarul «General Nicolae MAZILU» ; prin atribuirea denumirii acestui scuar, numerotarea imobilelor din aceasta zonă nu este influenţată ;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement şi având în vedere avizul comisiei de atribuire de denumiri a judeţului Vâlcea nr. 9559 din 21 iulie 2014 ;
Având în vedere că la stabilirea acestei denumiri s-a avut în vedere personalitatea domnului general Nicolae Mazilu, comandant de oşti şi formator de valori umane, scriitor, publicist şi promotor al Cultului Eroilor;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului nr. 564/2008 de aprobare a regulamentului de funcţionare a comisiei de atribuire de denumiri judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; 
În baza art.36, alin.(5), lit.d), art.45, alin. (1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se atribuie denumirea «Scuar General Nicolae MAZILU» scuarului existent în zona Ostroveni-casa Ştiinţei, b-dul Tineretului.
(2) Scuarul General Nicolae MAZILU este reprezentat grafic în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Evidenţă a Persoanelor;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                                             CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE 
Dumitru ŢÂRDEA                                                                                                                                           SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                                                                                                                          jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 25 iulie 2014


Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)