HOTĂRÂREA NR. 131
privind revocarea în parte a prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 59/2006 referitoare la transmiterea în administrarea Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea a terenului de fotbal Căzăneşti
Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2014, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 20754 din 20.06.2014 întocmit de către Direcţia Dezvoltare Locală prin care se propune revocarea art.2 şi 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 59/2006, preluarea în administrare prin Direcţia Administrării Domeniului Public, a terenului de fotbal proprietatea publică a municipiului, situat în strada Căzăneşti nr. 103 A, în suprafaţă de 7953 mp, rezultată din măsurători, precum şi modificarea punctului 5.4 din Acordul de asociere aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 310/28.11.2013;
Ţinând seama de faptul că prin art.2 din hotărârea nr. 59/27 martie 2006, aşa cum a fost modificată prin hotărârea nr. 92/2006, Consiliul Local a aprobat transmiterea către Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea, a terenului de fotbal situat în strada Căzăneşti nr. 103 A, pe perioada desfăşurării activităţii clubului, acesta trebuind să asigure din surse proprii funcţionarea şi întreţinerea terenului de fotbal şi în funcţie de programul de pregătire al echipelor Clubului Sportiv Municipal, urma a se permite accesul gratuit şi, în mod organizat, al cetăţenilor din zona Căzăneşti la desfăşurarea unor activităţi sportive pe acest teren; având în vedere că de la data predării în administrare a terenului de fotbal, au fost adresate autorităţii publice locale numeroase sesizări din partea cetăţenilor din zona Căzăneşti, prin care aceştia şi-au exprimat nemulţumirea pentru faptul că nu li s-a permis accesul gratuit pe terenul respectiv conform prevederilor alineat (3) al articolului 2 din hotărârea nr. 59/27 martie 2006, pentru desfăşurarea unor activităţi sportive;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ,
Luând în considerare prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările
ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se revocă art.2 şi 3 din hotărârea Consiliului Local nr. 59/27 martie 2006, aşa cum a fost modificată prin hotărârea nr. 92/2006.
Art.2. (1) Se aprobă preluarea în administrare prin Direcţia Administrării Domeniului Public, de la Clubul Sportiv Municipal, a terenului de fotbal proprietatea publică a municipiului, situat în strada Căzăneşti nr. 103 A, în suprafaţă de 7953 mp, rezultată din măsurători.
(2) Preluarea terenului prevăzut la alin.(1) se va face prin protocol de predare-primire.
Art.3. Consecinţă a prevederilor art.1, se modifică punctul 5.4 din Acordul de asociere, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local 310/28.11.2013, care va avea următorul conţinut:
"5.4 Baza sportivă - Complex Sportiv 1 Mai - va fi folosită în continuare de către Clubul Sportiv Municipal, în condiţiile stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 205 din 29.09.2005".
Art.4. Se împuterniceşte domnul Gigi Ion MATEI, viceprimar, care îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei de primar, conform hotărârii nr. 57/2014, ca prin serviciile de specialitate, să întocmească şi să semneze Protocolul de predare- primire.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Directiei Administrarii Domeniului Public;
- Clubului Sportiv Municipal.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2014