HOTĂRÂREA NR.93
privind aprobarea Documentatiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru obiectivul de investiţii « Refacere acoperiş Colegiul Forestier»
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 aprilie 2014, la care participă toţi cei 23 de consilieri locali în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 13989 din 23.04.2014, întocmit de Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru obiectivul de investiţii “Refacere acoperiş Colegiul Forestier ”, precum şi raportul de completare nr. 14772 din 30.04.2014;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr.28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investitii si lucrari de interventii;
În baza art.36, alin.(4), lit."d", art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local în funcţie,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiţii “Refacere acoperiş Colegiul Forestier” la o valoare totală a investiţiei de 491,831 mii lei cu TVA (110,298 mii euro cu TVA), din care C+M în valoare de 469,425 mii lei cu TVA (105,273 mii euro cu TVA).
(2) Documentaţia aprobată conform alin.(1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
• Direcţiei Economico - Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Serviciului Investiţii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Vasile COCOŞ SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 aprilie 2014