HOTĂRÂREA NR. 1
privind aprobarea unor plăţi urgente din bugetul local
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 15 ianuarie 2014, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 1584 din 11.01.2014 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea unor liste de investiţii provizorii, precum şi efectuarea de urgenţă a unor plăţi aferente investiţiilor finanţate integral din bugetul local cât şi investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere faptul că la sfârşitul anului 2013 au rămas neonorate mai multe angajamente legale ce privesc atât investiţii finanţate integral din bugetul local cât şi investiţii finanţate din fonduri externe nerambursabile;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), art.45 alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 16 voturi “pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă acoperirea din excedentul bugetului local înregistrat la sfârşitul anului 2013, în cuantum de 14.680.165,16 lei, a deficitului în sumă de 1.637.647,10 lei aferent secţiunii dezvoltare, înregistrat la data de 31.12.2013.
Art.2.(1) Se aprobă anexa nr.1 – Lista provizorie a obiectivelor de investiţii – total surse de finanţare - pe anul 2014, împreună cu anexa 1b aferentă acesteia, în sumă de 1.417.440 lei, cu sursa de finanţare buget local.
(2) Se aprobă anexa nr.2 – Lista provizorie a obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local pe anul 2014, împreună cu anexa 1b aferentă acesteia, în sumă de 5.744.920 lei cu următoarele surse de finanţare:
a) rambursări din fonduri externe nerambursabile – 4.967.749,00 lei;
b) buget local – 113.220 lei;
c) buget de stat – 663.951,00 lei.
(3) Se aprobă anexa nr.3 – Lista provizorie a obiectivelor de investiţii unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2014, împreună cu anexa 1b aferentă acesteia, în sumă de 3.000 lei, cu sursa de finanţare buget local.
Art.3. Se aprobă transferul la Secţiunea Dezvoltare a sumei de 7.200.000,00 lei din excedentul bugetului local înregistrat la sfârşitul anului 2013, estimat la valoarea de 14.680.165,16 lei, pentru plata unor cheltuieli prevăzute în listele de investiţii provizorii aprobate conform art.2.
Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi cuprinse în bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2014.
Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economico-Financiară din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică:
• Direcţiei Economico-Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Direcţiei Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Costel Bogdan PRUTEANU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 15 ianuarie 2014