HOTĂRÂREA NR.10
privind modificarea “Regulamentului privind condiţiile de execuţie a lucrărilor pe domeniul public şi privat al municipiului Râmnicu Vâlcea la reţelele edilitare”,
aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 309/2013
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2014, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.2534 din 23.01.2014, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune modificarea « Regulamentului privind condiţiile de execuţie a lucrărilor pe domeniul public şi privat al municipiului Râmnicu Vâlcea la reţelele edilitare”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.309 din 28.11.2013; raportul a fost întocmit ca urmare a plângerilor formulate de către Societatea Apavil S.A, Societatea Cet Govora S.A. şi Societatea Distrigaz Sud Reţele S.R.L, înregistrate la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 4472 din 30.12.2013, 1954 din 20.01.2014, 1755 din 20.01.2014 şi 2130 din 21.01.2014 ;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere discuţiile purtate cu reprezentanţii societăţilor mai sus menţionate din data de 21 ianuarie 2014;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată şi cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se modifică « Regulamentul privind condiţiile de execuţie a lucrărilor pe domeniul public şi privat al municipiului Râmnicu Vâlcea la reţelele edilitare”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 309/2013, al cărui conţinut este prezentat în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică pentru a fi adusă îndeplinire:
• Direcţiei Urbanism;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Direcţiei Administrării Domeniului Public;
• Societăţii APAVIL S.A;
• Societăţii Cet Govora S.A;
• Societăţii Distrigaz Sud Reţele S.R.L.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Costel Bogdan PRUTEANU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2014