HOTĂRÂREA NR.238
privind trecerea unui imobil – construcţie din domeniul public în domeniul privat al municipiului în vederea demolării

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 noiembrie 2014, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.38814 din 19.11.2014, întocmit de către Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului, în vederea obţinerii autorizaţiei de desfiinţare, a imobilului – construcţie « Şcoala cu clasele I-IV Spiru Haret – grup social », în suprafaţă construită de 20,54 m.p şi o valoare de inventar actualizată contabil de 16.644,03 lei; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor ; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ;
Având în vedere că prin adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.32957/01.10.2014, conducerea Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu, în calitate de administrator al clădirilor aparţinând Şcolii Gimnaziale Spiru Haret, a solicitat luarea măsurilor pentru dezafectarea grupul social mai sus menţionat, întrucât acesta este degradat, constituind un risc major de producere a unor accidente, şi, în urma analizării stării tehnice în care se prezintă acest imobil – construcţie, a rezultat faptul că acest imobil este impropriu pentru desfăşurarea funcţiunii pentru care a fost construit, impunându-se desființarea lui;
În temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale şi ale art.10 alin.(2) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.”c”, art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a imobilului – construcţie « Şcoala cu clasele I-IV Spiru Haret – grup social », în suprafaţă construită de 20,54 m.p şi o valoare de inventar actualizată contabil de 16.644,03 lei (poziţia 1199 din anexa 1 cuprinzând inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.1362/2001, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr.54/2008).
(2) Consecinţă a prevederilor alin.(1), se va modifica lista bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 30/2007. 

Art.2. Trecerea în domeniul privat al municipiului a imobilulului-construcţie prevăzut la art.1 se face în vederea obţinerii autorizaţiei de desfiinţare a acesteia.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Urbanism;
- Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Iulian VOICU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 26 noiembrie 2014

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)