HOTĂRÂREA NR. 139
privind stabilirea activităţilor care pot fi desfăşurate de către persoanele supravegheate, precum şi a instituţiilor unde se pot desfăşura aceste activităţi
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2014, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 20811 din 23.06.2014, întocmit de Direcţia Administraţie, Juridic, Contencios prin care se propune stabilirea tipurilor de activităţi care pot fi desfăşurate de către persoanele supravegheate, precum şi a instituţiilor unde pot fi desfăşurate aceste activităţi;
Având în vedere adresa 6381 din 06.05.2014, prin care Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat, ca urmare a scrisorii nr. 556/SP Vâlcea/2014 a Serviciului de Probaţiune, să se transmită o listă cu activităţile ce pot fi desfăşurate de către persoanele supravegheate;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
În temeiul prevederilor Noului Cod penal intrat în vigoare la data de 19 februarie 2014 şi ale art.43 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se stabilesc următoarele tipuri de activităţi care pot fi desfăşurate de către persoanele supravegheate, precum şi instituţiile unde pot fi desfăşurate aceste activităţi, după cum urmează:
1. Direcţia Administrării Domeniului Public:
A. Serviciul Gestionare Câini fără Stăpân cu sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Feţeni unde pot desfăşura următoarele activităţi:
a) hrănirea câinilor din adăpost;
b) curăţenia/igienizarea cuştilor.
B. Serviciul Reparatii, Intretinere Străzi cu sediul în Râmnicu Vâlcea, bloc A 17, strada Eroilor nr.3 unde pot desfăşura următoarele activităţi:
a) săpătură manuală;
b) curăţit rigole.
C. Grădina Zoologică cu sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Ostroveni nr.95 unde pot desfăşura următoarele activităţi:
a) hrănirea animalelor;
b) curăţirea adăposturilor;
c) măturat aleile din incintă;
d) greblat iarba;
e) săpat şanţuri;
f) curăţirea lacurilor;
g) vopsirea adăposturilor.
2. S.C. Pieţe Prest S.A., cu sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Emil Avrămescu nr.3 unde pot desfăşura următoarele activităţi:
a) amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu;
b) efectuarea curăţeniei la locurile de joacă pentru copii, precum şi în alte locuri publice;
c) văruit pomi;
d) plantarea de pomi şi puieţi pe raza municipiului;
e) săpat şanţuri, săpat spaţii verzi, plantat şi udat spaţii verzi, îngrijit material sădit, greblat spaţii verzi;
f) măturat aleile din parcurile din municipiu;
g) strângerea resturilor menajere şi a resturilor aruncate pe domeniul public/privat al municipiului;
h) măturat alei publice.
Art.2. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Administrării Domeniului Public;
- Societăţii Piete Prest SA ;
- Serviciului de Probaţiune Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2014