HOTĂRÂREA NR. 186
privind alegerea preşedintelui de şedinţă


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 august 2014, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcţie;
Având în vedere prevederile art.35, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.9, alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobată prin Legea nr.673/2002;
Ca urmare a propunerii formulate în plenul şedinţei Consiliului Local potrivit căreia domnul consilier local, Voicu Marius Iulian, a fost nominalizat pentru funcţia de preşedinte de şedinţă pentru lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2014; 
În temeiul art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Articol unic. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea domnul consilier local, Voicu Marius Iulian, pe o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: septembrie, octombrie şi noiembrie 2014.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE 
Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 august 2014

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)