HOTĂRÂREA NR.27
pentru revocarea Hotărârii Consiliului Local nr.73/2013 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.13/2013
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2014, la care participă toţi cei 23 de consilieri locali în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.3194 din 30.01.2014 întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală prin care se propune revocarea Hotărârii Consiliului Local nr.73 din 28 martie 2013;
Ţinând seama de raportul cuprinzând avizul favorabil al comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
Având în vedere că prin hotărârea nr.13 din 30 ianuarie 2013 s-a aprobat preluarea în administrarea Consiliului Local al municipiului, de la societatea PIEŢE PREST S.A, a Bazei de Agrement Ostroveni, iar ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local nr.73 din 28 martie 2013, s-a stabilit ca preluarea efectivă a bunurilor aferente Bazei de agrement Ostroveni să se efectueze după finalizarea procedurilor legale privind atribuirea contractului de lucrări pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare şi modernizare Baza de agrement Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea”;
Ţinând seama de faptul că în data de 23.01.2014 a fost semnat contractul de finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectului “Reabilitare şi modernizare Baza de agrement Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea” şi luând în considerare faptul că dovada proprietăţii, precum şi cea a administrării imobilelor aferente Bazei de agrement Ostroveni au constituit condiţii de eligibilitate ale proiectului sus menţionat, impunându-se, astfel, preluarea efectivă în administrarea Consiliului Local a bunurilor aferente Bazei de agrement;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi “pentru” din numărul membrilor Consiliului Local în funcţie,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se revocă Hotărârea Consiliului Local nr.73 din 28 martie 2013.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Administrării Domeniului Public ;
- S.C. PIEŢE PREST S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Costel Bogdan PRUTEANU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2014