HOTĂRÂREA NR. 56
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27 februarie 2014, la care participă toţi cei 23 de consilieri locali în funcţie;
Având în vedere prevederile art.35, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.9, alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobată prin Legea nr.673/2002;
Ca urmare a propunerii formulate în plenul şedinţei Consiliului Local potrivit căreia domnul consilier local, Cocoş Vasile, a fost nominalizat pentru funcţia de preşedinte de şedinţă pentru lunile martie, aprilie şi mai 2014;
În temeiul art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local în funcţie,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Articol unic. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea domnul consilier local, Cocoş Vasile, pe o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv martie, aprilie şi mai 2014.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Costel Bogdan PRUTEANU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 februarie 2014