HOTĂRÂREA NR. 70
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi a indicatorilor tehnico - economici la obiectivul de investiţie “Modernizare şi reabilitare intrarea Epicop Inochentie, municipiul Râmnicu Vâlcea, jud.Vâlcea” 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2014, la care participă toţi cei 23 de consilieri locali în funcţie; 
Luând în discuţie Raportul nr. 8968 din 14.03.2014, întocmit de Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie “Modernizare si reabilitare intrarea Episcop Inochentie” (varianta I); 
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea continutului-cadru al documentatiei tehnico-economice aferente investitiilor publice, precum si a structurii si metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investitii si lucrari de interventii;
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local în funcţie, 

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi indicatorii tehnico-economici aferenţi (varianta I) pentru obiectivul de investiţie “Modernizare si reabilitare intrarea Episcop Inochentie” la valoarea de 238,263 mii lei cu TVA, respectiv 53,462 mii euro, din care C+M – 202,472 mii lei cu TVA, respectiv 45,431 mii euro.
(2) Documentaţia aprobată conform alin. (1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.

Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Investiţii Publice - Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
• Direcţiei Economico - Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcţiei Urbanism.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE 
Vasile COCOŞ SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2014

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)