HOTĂRÂREA NR.116
privind premierea unor sportive pentru rezultatele deosebite obţinute


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 02 iunie 2015, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.18865 din 21.05.2015, întocmit de Direcţia Economico - Financiară şi Biroul Comunicare, Sport, Cultură, prin care se propune alocarea din bugetul local a sumei totale de 7.500 de lei pentru premierea sportivelor din cadrul echipei de handbal Junioare I a Colegiului Energetic care au câştigat titlul de « Vicecampioană Naţională la Campionatul Naţional de Junioare I 2014 – 2015 » ;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Având în vedere faptul că în structura bugetului local al municipiului Râmnicu Vâlcea sunt alocate sume pentru susţinerea diverselor activităţi culturale, sportive şi religioase ;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(6), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă alocarea din bugetul local, de la Capitolul 67 “Cultură, recreere şi religie”, a sumei totale de 7.500 de lei, pentru premierea sportivelor din cadrul echipei de handbal Junioare I a Colegiului Energetic care a câştigat titlul de « Vicecampioană Naţională la Campionatul Naţional de Junioare I 2014 – 2015 », nominalizate în tabelul, anexă la prezenta hotărâre.
(2) Plata sumei prevăzută la alin.(1) se va face prin intermediul Asociaţiei Judeţene « Sportul pentru toţi ».
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economico-Financiară din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
ec. Grigore CRĂCIUNESCU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 02 iunie 2015

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)