HOTĂRÂREA NR.224
privind inventarierea în domeniul public al municipiului a unui 
imobil-teren cu destinaţia de drum public


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 noiembrie 2015, la care participă 21 de consilieri din cei 22 în funcţie,
Luând în discuţie Raportul nr.42495 din data de 20.11.2015, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a terenului în suprafaţă 5.222 m.p. aferent arterei de circulatie strada Frunzişului, delimitată, pe latura de est, din strada Ostroveni prin spatele blocurilor de locuinţe sociale B, C şi D până la strada Nicolae Enache ;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere că în urma inventarierii şi verificărilor efectuate în teren cu privire la actualizarea şi completarea denumirilor străzilor şi a numerotării clădirilor s-a constatat necesitatea atribuirii denumirii arterelor de circulaţie nou create astfel încât să fie evitată apariţia unor disfuncţionalităţi, fiind adoptată Hotărârea Consiliului Local nr.189/2013; una dintre arterele de circulaţie căreia i-a fost atribuită denumire prin această hotărâre este şi strada Frunzişului, delimitată pe latura de est din strada Ostroveni prin spatele blocurilor de locuinţe sociale B, C şi D până la strada Nicolae Enache; 
Ţinând seama de faptul că, în urma verificării situaţiei juridice a terenurilor din zona, adiacente acestei artere de circulaţie, precum şi a inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului a rezultat că strada Frunzişului nu este cuprinsă în anexa la Hotărârea Guvernului nr.1362/2001, aşa cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr.54/2008, iar amplasamentul ei nu afectează proprietăţile private din zonă;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. (1) Se inventariază în domeniul public al municipiului terenul în suprafaţă de 5.222 m.p., aferent arterei de circulaţie strada Frunzişului, strada situată în municipiul Rm.Vâlcea şi delimitată, pe latura de est, din strada Ostroveni prin spatele blocurilor de locuinţe sociale B, C şi D până la strada Nicolae Enache.
(2) Terenul menţionat la alin.(1) are destinaţia de drum public şi este identificat în planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre.

(3) Valoarea imobilului – teren, inventariat conform alin.(1) este de 365.540 lei (70 lei/mp x 5.222 mp) şi a fost stabilită în funcţie de valorile de piaţă ale terenurilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, utilizate de notarii publici şi stabilite prin raport de evaluare întocmit de evaluator atestat ANEVAR. 

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: 
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Mihai PERSU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2015

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)