HOTĂRÂREA NR.282
privind aprobarea Actului adiţional nr.2 la convenţia de parteneriat dintre Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcţia de Protecţie Socială şi Asociaţia ”Centrul pentru Familie”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.247/2013
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 decembrie 2015, la care participă 21 de consilieri din cei 22 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.47016 din data de 23.12.2015, întocmit de Direcţia de Protecţie Socială, prin care se propune prelungirea duratei parteneriatului dintre Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcţia de Protecţie Socială şi Asociaţia ”Centrul pentru Familie” – Râmnicu Vâlcea, respectiv până la data de 31.12.2016, precum şi virarea către această asociaţie, în tranşe semestriale, din bugetul Direcţiei de Protecţie Socială a sumei reprezentând cheltuielile cu utilităţile (încălzire, apă, energie electrică) pentru spaţiul în care asociaţia funcţionează;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Având în vedere cererea nr.44348/07.12.2015 prin care Asociaţia “Centrul pentru Familie”, cu sediul în municipiul Rm.Vâlcea, str. Avram Iancu nr.7, a solicitat analizarea posibilităţii prelungirii, pentru o perioadă de un an, a parteneriatului cu Direcţia de Protecţie Socială în vederea susţinerii serviciilor de asistenţă şi îngrijire acordate în cadrul Centrului de Zi ce funcţionează la adresa de mai sus, în scopul prevenirii abandonului şi instituţionalizării copiilor cu varsta cuprinsă între 1 lună şi 5 ani; ţinând seama, totodată, de faptul că această asociaţie este singura organizaţie din municipiu care administrează un centru de zi pentru copii cu vârste intre o lună şi 5 ani şi care, prin serviciile furnizate a reuşit să prevină abandonul copiilor, să promoveze o viaţă sănătoasă şi pozitivă de familie şi să se raporteze la copil ca persoană complexă, care are nevoie nu doar de îngrijire, ci şi de părinţi cu minime abilităţi parentale;
În temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr.292/2011 a asistenţei sociale ;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1.(1) Durata parteneriatului dintre Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcţia de Protecţie Socială şi Asociaţia ”Centrul pentru Familie” – Râmnicu Vâlcea, parteneriat aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.247/2013, se prelungeşte până la data de 31.12.2016.
(2) Prelungirea prevăzută la alin.(1) se va face în baza unui act adiţional, nr.2, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Suma reprezentând cheltuielile cu utilităţile (încălzire, apă, energie electrică) pentru spaţiul în care funcţionează Asociaţia ”Centrul pentru Familie” va fi virată acesteia în tranşe semestriale din bugetul Direcţiei de Protecţie Socială – Râmnicu Vâlcea (capitolul 68.02.50.02 – Serviciul public de asistenţă socială, alineat 59.11 – Asociaţii şi fundaţii).
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei de Protecţie Socială;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Asociaţiei ”Centrul pentru Familie” – Râmnicu Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Mihai PERSU SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 decembrie 2015