HOTĂRÂREA NR.174
privind rectificarea bugetului local şi 
a listei de investiţii pe total surse de finantare pentru anul 2015


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2015, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.255671 din 21.08.2015, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2015;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.19/2015 s-au aprobat bugetul local şi listele de investiţii pe surse de finanţare, valoarea totală a bugetului fiind de 250.552.880 lei ;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se rectifică bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2015 în plus cu suma de 11.216.750 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, conform anexelor nr.1 şi nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Bugetul pe anul 2015, rectificat conform alin.(1), va avea valoarea totală de 272.640.550 lei, la partea de venituri, din care 245.739.370 lei – venituri estimate pentru anul 2015 şi 26.901.180 lei – excedent al anului 2014, şi 272.640.550 lei, la partea de cheltuieli.

Art.2. Se rectifică lista cuprinzând «Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2015», în plus cu suma de 256.400 lei, ajungând la valoarea totală de 10.030.800 lei, conform anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. Se rectifică « Lista de investiţii pe anul 2015 – fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local » în plus cu suma de 5.840.000 lei din fonduri UE, ajungând la valoarea totală de 62.290.370 lei, conform anexei nr.5, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. (1) Se rectifică « Lista de investiţii pe anul 2015 – total surse de finanţare » în plus cu suma de 714.000 lei, ajungând la valoarea totală de 37.878.600 lei, conform anexei nr.6, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Influenţele constau în :
• Majorare capital social S.C. ETA SA cu suma de 714.000 lei pentru plata ratelor nr.7 şi nr.8, scadente în trimestrele III şi IV ale anului 2015, aferente contractului pentru achiziţia de autobuze.
(2) Consecinţă a majorării capitalului social al societăţii ETA SA conform alin.(1), se acordă mandat special reprezentanților Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea ETA S.A, pentru a îndeplini atribuţia prevăzută la art. 4.4.1 lit.f) din Actul Constitutiv al societăţii, respectiv «să majoreze capitalul social al societăţii cu suma de 714.000 lei».

Art.5. Influenţele din această rectificare se regăsesc în anexele menţionate la art.1 – 4, iar anexa nr.4 - «Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru burse pe anul 2015 » rămâne nemodificată.

Art.6. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Societăţii ETA S.A.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Ninel-Eusebiu VEŢELEANU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU




Râmnicu Vâlcea, 31 august 2015

Intreaga hotarare scanata in format PDF