HOTĂRÂREA NR.31
privind inventarierea unor imobile-terenuri în domeniul public al municipiului
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 februarie 2015, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.6401 din 19.02.2015, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a unui teren în suprafaţă de 5.975 m.p., cu destinaţia de drum – prelungire strada Lacului, precum şi a unui teren în suprafaţă de 976 m.p., cu destinaţia de zonă verde aferentă străzii Lacului, precum şi completarea, pe cale de consecinţă, a inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007 ;
Ţinând seama de raportele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.181/2011 s-a aprobat inventarierea în domeniul public al municipiului a mai multor imobile-terenuri, cu destinaţia de drumuri publice, printre care şi terenul aferent căii publice « strada Lacului » în suprafaţă de 2.655 m.p., acesta fiind înscris în Cartea Funciară nr.44791 ;
Ţinând cont de faptul că în urma aprobării, prin Hotărârea Consiliului Local nr.324/2011, a Planului Urbanistic de Zonă Ostroveni Sud, a fost prevăzută continuarea străzii Lacului spre Nord, pe malul Lacului Ostroveni, până la intersecţia cu strada Patriarh Iustinian Marina, iar în urma verificării traseului acesteia a rezultat că o lungime de cca.500 m., în prelungirea spre Nord a actualei străzi Lacului, care nu afectează proprietăţi private, fiind în zona de protecţie a Lacului Ostroveni, putând, astfel, fi inventariată în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public ;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se inventariază în domeniul public al municipiului imobilul-teren în suprafaţă de 5.975 m.p., aflat în prelungirea străzii Lacului spre Nord, pe malul Lacului Ostroveni.
(2) Terenul menţionat la alin.(1) va avea destinaţia de drum public şi este identificat în planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. Se inventariază în domeniul public al municipiului imobilul-teren în suprafaţă de 976 m.p., identificat în planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre.
(2) Terenul menţionat la alin.(1) va avea destinaţia de zonă verde aferentă străzii Lacului.
Art.3. Consecinţă a prevederilor art.1 şi 2, se completează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
GHEORGHE MIHĂILESCU SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 februarie 2015