HOTĂRÂREA NR.280

privind plata unor cheltuieli către Parohia ”Toţi Sfinţii” conform

contractului de comodat nr.8153/16.03.2011

 

            Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 decembrie 2015, la care participă 21 de consilieri din cei 22 în funcţie ;

Luând în discuţie raportul nr.46989 din 23.12.2015, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune plata din bugetul local a sumei de 26.622,8 lei către Parohia « Toţi Sfinţii » reprezentând cheltuieli efectuate pentru refacerea acoperişului casei parohiale ;

Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale ;

            Având în vedere că prin contractul de comodat aprobat prin hotărârea Consiliului Local nr.340/30.11.2010 înregistrat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub                            nr. 8153/16.03.2011, Parohia Toţi Sfinţii în calitate de comodant, a transmis în folosinţă gratuită Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de comodatar, un teren în suprafaţă de   2200 mp, situat în strada Căpitan Negoescu, nr. 1, precum şi construcţia aflată la stadiul fizic de la acea dată, în scopul finalizării construirii imobilului început, cu destinaţia de grădiniţă de copii – Grădiniţa nr. 1 "Toţi Sfinţii" şi ţinând cont de numeroasele solicitări ale Parohiei        ”Toţi Sfinţii”;

             În temeiul prevederilor cap IV, punct 4.1, lit. f), din contractul de comodat nr.8153/16.03.2011 potrivit cărora "comodatarul va suporta cheltuielile aferente întreţinerii curţii comune care va servi drept parc precum şi cheltuielile referitoare la refacerea acoperişului Bisericii Toţi Sfinţii, a celorlalte anexe şi plata căldurii bisericii pe durata contractului".

            În baza art.36, art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;

            Întrunind 21 de voturi  pentru, 0 voturi  împotrivă , 0 abţineri,

           

 H O T Ă R Ă Ş T E :

 

Art.1. Se aprobă plata din bugetul local a sumei de 26.622,8 lei către Parohia       « Toţi Sfinţii » reprezentând cheltuieli efectuate pentru refacerea acoperişului casei parohiale, în contul RO34BTRL03901205523441XX deschis la Banca Transilvania – Sucursala Vâlcea.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie:

-          Direcţiei Economico – Financiare;

-          Direcţiei Dezvoltare Locală;

-          Parohia « Toţi Sfinţii ».

 

         PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                             CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

                      Mihai PERSU                                                         SECRETAR MUNICIPIU,            

                                                                                                              jurist Ion DIDOIU

 

                                                                                                     Râmnicu Vâlcea, 28 decembrie 2015

Intreaga HCL scanata in format PDF