HOTĂRÂREA NR.231
privind organizarea unor evenimente festive în perioada 05 - 31.12.2015


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 noiembrie 2015, la care participă 20 de consilieri din cei 22 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul comun nr.41902 din 17.11.2015, întocmit de Direcţia Economico – Financiara; Biroul Comunicare, Sport, Cultură şi Biroul Administrativ, prin care se propune aprobarea programului evenimentelor festive organizate de Primaria municipiului în perioada 05 – 31.12.2015, precum şi suportarea din bugetul local – Cap. 67 « cultură, recreere, religie » a sumei de 386.560,64 lei, ce reprezintă costurile estimate pentru organizarea manifestărilor artistice cu ocazia evenimentelor dedicate lui Moş Nicolae, Crăciunului şi Revelionului, pentru focurile de artificii, pentru promovarea evenimentelor, pentru pachetele cu dulciuri şi produse specifice ce vor fi oferite tuturor preşcolarilor din grădiniţele din municipiu şi elevilor din ciclul gimanzial, precum şi grupurilor care vor colinda, conform tradiţiei, la Primăria municipiului, pentru brazii ce urmează a fi amplasaţi în spaţiile publice din oraş sau pentru evenimentul de socializare şi bilanţ al administraţiei locale municipale;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 12 voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 8 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. (1) Se aprobă programul evenimentelor festive organizate de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în perioada 05 – 31.12. 2015, conform anexei nr.1, la prezenta hotărâre. 
(2) Detaliile despre scenotehnica necesară pentru spectacolul de Revelion 2016 sunt prezentate în anexa nr.2, la prezenta hotărâre.

Art.2. Se aprobă suportarea din bugetul local – Cap.67 « cultură, recreere, religie » a sumei de 386.560,64 lei, ce reprezintă costurile estimate pentru organizarea manifestărilor artistice cu ocazia evenimentelor dedicate lui Moş Nicolae, Crăciunului şi Revelionului, pentru focurile de artificii, pentru promovarea evenimentelor, pentru pachetele cu dulciuri şi produse specifice ce vor fi oferite tuturor preşcolarilor din grădiniţele din municipiu şi elevilor din ciclul gimanzial, precum şi grupurilor care vor colinda, conform tradiţiei, la Primăria municipiului, pentru brazii ce urmează a fi amplasaţi în spaţiile publice din oraş sau pentru evenimentul de socializare şi bilanţ al administraţiei locale municipale; structura bugetului aferent acestor evenimente este prezentat în anexa nr.3 la prezenta hotărâre.

Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură;
- Biroului Administrativ.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Mihai PERSU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2015

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)