HOTĂRÂREA NR.232
referitoare la completarea Hotărârii Consiliului Local nr.82/2001 privind stabilirea taxelor, autorizarea şi desfăşurarea activităţii de transport greu şi aprovizionare în municipiul Râmnicu Vâlcea, cu modificările şi completările ulterioare


Consiliul Local al municipiului Râmnicu-Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 27 noiembrie 2015, la care participă 20 de consilieri din cei 22 în funcţie;
Văzând Expunerea de Motive nr.37317 din 14.10.2015 prin care se propune completarea reglementărilor referitoare la sancţionarea faptelor contravenţionale privind activitatea de transport greu sau de aprovizionare în municipiu, prevăzute la lit.M din anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.82/2001; 
Luând în considerare Raportul nr.42490 din data de 20.11.2015, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală şi Corpul de Control al Primarului;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere faptul că, pentru reglementarea circulaţiei autovehiculelor grele în municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local a adoptat în anul 2001 Hotărârea nr.82, ulterior aceasta fiind modificată şi completată prin mai multe hotărâri, respectiv 132/19/2004, 109/2005 şi 246/2011, iar, în conformitate cu prevederile cuprinse în aceste acte normative, pentru a executa o activitate de transport greu sau de aprovizionare în zonă restricţionată a municipiului, transportatorii sau beneficiarii transporturilor au obligaţia de a obţine o autorizaţie de liberă trecere, eliberată de Primărie, contra unei taxe lunare, respectiv a unei taxe de o zi; 
Ţinând cont de faptul că, în urma activităţii de verificare a condiţiilor de autorizare şi desfăşurare a activităţii de transport greu şi aprovizionare în municipiu, s-a constatat folosirea autorizaţiei de liberă trecere de către transportatori care desfăşurau activităţi specifice serviciilor de utilităţi publice, fără ca aceştia să fie autorizaţi de către autoritatea publică locală, conform prevederilor legale în vigoare;
În baza prevederilor art.70, lit.g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia „să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului”;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei rutiere si de a stabili atribuţii referitoare la regimul de acces si circulatie, stationare si parcare pentru diferite categorii de vehicule;
Respectând prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” şi 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se completează litera M din anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.82/2001 privind stabilirea taxelor, autorizarea şi desfăşurarea activităţii de transport greu şi aprovizionare în municipiului Ramnicu-Valcea, cu modificările şi completările ulterioare, cu o nouă literă, d), care va avea următorul conţinut:
“d) Utilizarea autorizaţiei de liberă trecere în scopul efectuării pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea a activităţilor specifice serviciilor de utilităţi publice de către persoane fizice/juridice neautorizate de autoritatea publică locală conform prevederilor legale în vigoare”.

Art.2. Fapta contravenţională definită la art.1 va fi menţionată pe tipizatul autorizaţiei de liberă trecere.

Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali;
- Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Mihai PERSU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2015

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)