HOTĂRÂREA NR.219
privind acordarea unor facilităţi fiscale la plata impozitelor şi taxelor locale



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 noiembrie 2015, la care participă 21 de consilieri din cei 22 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.42491 din data de 20.11.2015, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune acordarea unor facilităţi fiscale la plata impozitelor şi taxelor locale prin :
- anularea cotei de 70% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor de plată principale datorate bugetului local, restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, şi 
- aprobarea unei Proceduri prin care se stabilesc în mod nediscriminatoriu criteriile şi mijloacele de acordare a facilităţilor fiscale, atât în cazul persoanelor juridice, angajate sau nu în activităţi comerciale, cât şi al persoanelor fizice şi a celor asimilate acestora; 
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În aplicarea prevederilor art.12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale ;
Ţinând seama, totodată, de faptul că aplicarea prevederilor actului normativ susmenţionat va conduce la stimularea conformării voluntare a contribuabililor la plata obligaţiilor fiscale, maximizarea încasărilor bugetare şi diminuarea arieratelor la bugetul local ;
În temeiul prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă anularea cotei de 70% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor de plată principale datorate bugetului local, restante la 30 septembrie 2015, inclusiv.

Art.2. Se aprobă Procedura de acordare a facilităţii de anulare în cotă de 70% a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. De facilitatea prevăzută la art.1 beneficiază toţi contribuabilii care îndeplinesc condiţiile stabilite prin Procedura aprobată conform art.2.

Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Mihai PERSU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2015

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)