HOTĂRÂREA NR.131/19
privind desemnarea a cinci consilieri locali care să facă parte din comisia de analiză a solicitărilor de acordare de sprijin financiar din bugetul local, capitolul 67
“Cultură, recreere şi religie”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 11 iulie 2016, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Raportul comun nr.26165 din data de 08.07.2016, întocmit de Serviciul Administraţie Publică Locală, Reglementări, Aplicare Legea 10/2001 şi Biroul Comunicare Sport, Cultură, prin care se propune desemnarea a 5 (cinci) consilieri locali care să facă parte din comisia de analiză a solicitărilor de acordare de sprijin financiar din bugetul local, capitolul 67 “Cultură, recreere şi religie”, ca urmare a modificărilor intervenite în componenţa Consiliului Local în urma alegerilor locale din data de 5 iunie 2016;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement şi ca urmare a propunerilor formulate în plenul şedinţei Consiliului Local privind desemnarea doamnelor Ștefănescu Simona Elena, Dobrete Florentina Adina și a domnilor Cocoș Vasile, Stelian Nicolae și Vîlcu Dumitru;
Având în vedere faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.80/2015 a fost actualizat Regulamentul privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local – cap.67 “Cultură, recreere şi religie”, iar prin art.2 din hotărârea susmenţionată au fost desemnaţi 5 (cinci) consilieri locali care să facă parte din comisia de analiză a solicitărilor de sprijin financiar;
Ţinând seama de Hotărârea Consiliului Local nr.115/3/26 iunie 2016 prin care a fost declarat legal constituit Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, din componenţa căruia fac parte 23 de consilieri locali;
În aplicarea prevederilor alin.(2) al art.9 din Regulamentul susamintit;
În baza art. 36, alin.(6), lit.a), pct.4 și lit.c), art. 45, alin.(1) şi art. 115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 23 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se desemnează 5 (cinci) consilieri locali care să facă parte din comisia de analiză a solicitărilor de sprijin financiar din bugetul local, capitolul 67 “Cultură, recreere şi religie”, după cum urmează:
- dna Ștefănescu Simona Elena;
- dna Dobrete Florentina Adina;
- dl. Cocoș Vasile ;
- dl. Stelian Nicolae;
- dl. Vîlcu Dumitru.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură ;
- Persoanelor desemnate la art.1.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Maria BOBEANU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 11 iulie 2016