HOTĂRÂREA NR.76
privind organizarea evenimentelor dedicate „Zilei Râmnicului” – 628 de ani de la prima atestare documentară a municipiului şi « Zilei Copilului »
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 aprilie 2016, la care participă 20 de consilieri din cei 22 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.16110 din 20.04.2016, întocmit de Direcţia Economico- Financiară şi Biroul Comunicare, Sport, Cultură, prin care se propune aprobarea programului evenimentelor dedicate aniversării a 628 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea şi Zilei Copilului, precum şi suportarea din bugetul local – Cap.67 „Cultură, recreere şi religie” a sumei de 8.900 lei, sumă necesară pentru organizarea manifestărilor artistice, distractive şi de agrement ocazionate de cele două evenimente;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement şi având în vedere propunerea formulată în plenul şedinţei în sensul suplimentării sumei de 450 de lei alocată pentru dulciuri ce vor fi oferite copiilor de Ziua Râmnicului la 1.000 de lei, propunere supusă la vot şi adoptată cu 20 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri ;
Ţinând seama de faptul că la 20 mai 1388, într-un hrisov emis de domnitorul Mircea cel Bătrân la Mânăstirea Cozia, Râmnicu Vâlcea era pentru prima dată atestat documentar, această dată fiind definitorie pentru identitatea comunităţii locale, reprezentând practic „certificatul de naştere” al acestui oraş;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 20 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţinere,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă programul evenimentelor dedicate “Zilei Râmnicului” - 628 de ani de la prima atestare documentară a municipiului şi “Zilei Copilului”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă suportarea din bugetul local - Cap. 67„Cultură, recreere şi religie” a sumei de 9.450 lei, sumă necesară pentru organizarea manifestărilor artistice, distractive şi de agrement ocazionate de cele două evenimente prevăzute la art.1, cheltuieli detaliate în anexa nr.2 la prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură;
- Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Constantin MUŞAT SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 aprilie 2016