HOTĂRÂREA NR.150/38
privind aprobarea modelului contractului de mandat pentru reprezentanţii municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea PIEŢE PREST SA

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 iulie 2016, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul comun nr.27683 din data de 20.07.2016, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală şi Serviciul Administraţie Publică Locală, Reglementări, Aplicare Legea 10/2001, prin care se propune aprobarea modelului contractului de mandat pentru reprezentanţii municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea PIEŢE PREST S.A., precum şi împuternicirea primarului municipiului să încheie şi să semneze contractul de mandat cu cei doi reprezentanţi în AGA la societatea susmenţionată;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că Actul constitutiv al Societăţii PIEŢE PREST SA a fost actualizat prin Hotărârea nr.5 din 15.06.2015 a Adunării Generale a Acţionarilor la această societate, iar remuneraţia reprezentanţilor în AGA a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr.152/2013 ;
Ţinând seama de Hotărârea Consiliului Local nr.125/13 din data de 11 iulie 2016 prin care, în aplicarea prevederilor art.37 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.3, pct.2, lit.a) şi art.64^3, alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desemnaţi 2 (doi) reprezentanţi ai municipiului Râmnicu Vâlcea în AGA la societatea PIEŢE PREST S.A., din rândul consilierilor locali, pentru exercitarea drepturilor de decurg din calitatea sa de acţionar unic la această societate, respectiv domnul Cocoş Vasile şi doamna Bobeanu Maria;
În aplicarea prevederilor art.3, pct.2, lit.a) din OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor Legii nr.31/1990 a societăţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(6), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E : 
Art.1. Se aprobă modelul contractului de mandat pentru reprezentanţii municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea PIEŢE PREST SA., conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte primarul municipiului să încheie şi să semneze contractul de mandat, al cărui model este aprobat potrivit art.1, cu cei doi reprezentanţi ai municipiului Râmnicu Vâlcea desemnaţi în A.G.A. la societatea PIEŢE PREST S.A.
Art.3. Remuneraţia reprezentanţilor municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea PIEŢE PREST S.A. este stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr.152 din 5 iunie 2013.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Societăţii PIEŢE PREST S.A;
- domnului consilier local Vasile Cocoş;
- doamnei consilier local Maria Bobeanu.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Maria BOBEANU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 iulie 2016

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)