HOTĂRÂREA NR.96
privind rectificarea bugetului local pentru anul 2016
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2016, la care participă toţi cei 22 de consilieri în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.20636 din data de 25.05.2016, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2016;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.22/2016 s-au aprobat bugetul local şi listele de investiţii pe surse de finanţare, valoarea totală a bugetului fiind de 287.263.100 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli ;
În temeiul prevederilor art.19, alin.(2) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 22 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se rectifică bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2016 în plus cu suma de 124.000 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, conform anexelor nr.1 şi nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Bugetul pe anul 2016, rectificat conform alin.(1), va avea valoarea totală de 288.296.100 lei, la partea de venituri, din care 262.093.300 lei – venituri estimate pentru anul 2016 şi 26.202.800 lei – excedent al anului 2015, şi 288.296.100 lei, la partea de cheltuieli.
Art.2. Se rectifică lista cuprinzând «Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2016», în plus cu suma de 113.000 lei, aceasta ajungând la valoarea totală de 10.474.000 lei, conform anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. (1) Se modifică anexa nr.6 « Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2016 – total surse de finanţare », prin modificări în structură, în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, aceasta rămânând la valoarea totală aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.67/2016 de 31.443.000 lei.
(2) Modificările aprobate conform alin.(1) se regăsesc în anexa nr.6 « Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2016 – total surse de finanţare », care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Influenţele din această rectificare se regăsesc în anexele menţionate la art.1 – 3, iar anexele nr.4 « Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru burse pe anul 2016 », nr.5 « Lista de investiţii pe anul 2016 – fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local» şi nr.7 «Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2016 – reabilitare termică blocuri de locuinţe » rămân nemodificate.
Art.5. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcţiei Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 mai 2016