HOTĂRÂREA NR.132/20
privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 11 iulie 2016, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție ;
Luând în discuţie raportul nr. 26152 din 08.07.2016, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune desemnarea a cinci reprezentanţi ai Consiliului Local care să facă parte din comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement şi ca urmare a propunerilor formulate în plenul şedinţei Consiliului Local privind desemnarea în comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale a doamnei Bobeanu Maria și a domnilor Cocoș Vasile, Pană Cătălin, Grigorescu Remus și Băzăvan Constantin ;
Având în vedere că prin hotărârea nr. 212/60/2008, modificată şi completată de hotărârile nr.179/28/12.07.2012, respectiv nr. 87/29.04.2015 a fost constituită comisia socială de analiză a solicitărilor privind repartizarea locuinţelor sociale şi au fost stabilite atribuţiile;
Văzând Hotărârea Consiliului Local nr.115/3/26 iunie 2016 prin care a fost declarat legal constituit Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea ca urmare a alegerilor locale organizate la data de 5 iunie 2016;
În temeiul prevederilor Legii nr.114/1996, privind înfiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 21 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000, privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(6), lit.a), pct.17, art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 22 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 1 abţinere,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se desemnează 5 (cinci) reprezentanți ai Consiliului Local care vor face parte din comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale, după cum urmează:
1. dl. Cocoș Vasile;
2. dna Bobeanu Maria ;
3. dl. Pană Cătălin;
4. dl. Grigorescu Remus ;
5. dl. Băzăvan Constantin.
Art.2 Comisia prevăzută la art.1 va îndeplini atribuțiile stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr.179/28/2012.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Membrilor prevăzuţi la art.1.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Maria BOBEANU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 11 iulie 2016