HOTĂRÂREA NR.341/229
privind modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 decembrie 2016, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.48333 din data de 20.12.2016, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.01.2017;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor:
- Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Începând cu data de 01.01.2017, se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, după cum urmează :
I. Prin transformarea unei funcţii publice de execuţie ca urmare a promovării examenului în grad profesional, astfel:
- postul de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali se transformă în funcţie publică definitivă de inspector, clasa I, grad profesional asistent.
II. Prin transformarea postului contractual vacant de paznic din cadrul Biroului Întreţinere şi Administrare – Serviciul Public Grădina Zoologică, Baza de Agrement în muncitor calificat, treapta II.
III. Prin transformarea unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Direcţiei Resurse Umane – Biroul Resurse Umane în inspector, clasa I, grad profesional principal.
Art.2. Modificările prevăzute la art.1 se regăsesc în Statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului – anexă la prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Resurse Umane.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cătălin PANĂ
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 decembrie 2016