HOTĂRÂREA NR.223/111
privind acceptarea unei donații
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 septembrie 2016, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție ;
Luând în discuţie raportul nr.36271 din data de 23.09.2016, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, prin care se propune acceptarea donaţiei terenului în suprafaţă de 718 mp, proprietatea domnului Diaconescu Mihnea Dan, ce face parte dintr-o suprafață mai mare de teren, având numărul cadastral 37855, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Schitul Troianu, precum şi împuternicirea primarului municipiului, să semneze actul de acceptare a donaţiei în formă autentică;
Vâzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că pentru realizarea lucrărilor necesare asigurării continuității traficului auto și pietonal dinspre DN 67 către Schitul Troianu va fi afectat un teren în suprafață de 718 mp, proprietatea domnului Diaconescu Mihnea Dan, iar prin adresa nr.31345/17.08.2016 a fost solicitat acordul proprietarului pentru realizarea lucrărilor pe proprietatea acestuia, precum și punctul de vedere referitor la modalitatea de transmitere către municipiu a dreptului de proprietate sau acordul privind donarea către municipiu a terenului afectat ;
Ţinând seama de adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 33034/30.08.2016 prin care domnul Diaconescu Mihnea Dan, in calitate de proprietar al terenului în suprafaţă de 718 mp, își exprimă acordul pentru executarea lucrărilor de modernizare a străzii Schitul Troianu, cât și pentru donarea acestui teren cu condiția ca Municipiul să suporte cheltuielile legate de întocmirea actelor de donatie și de trasfer al proprietății;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică, cu modificările şi completările ulterioare și ale dispozitiilor art.863, lit.c) din Codul Civil;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se acceptă donaţia terenului în suprafaţă de 718 mp, ce face parte dintr-o suprafață mai mare de teren având numărul cadastral 37855, teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Schitul Troianu, proprietatea domnului Diaconescu Mihnea Dan, identificat în planul de situație – anexă la prezenta hotărâre, cu destinaţia de drum public.
Art.2. Cheltuielile ocazionate de dezmembrarea terenului cu numărul cadastral 37855 și întocmirea actului autentic de acceptare a donaţiei vor fi suportate din bugetul local.
Art.3. Se împuterniceşte primarul municipiului să semneze actul de acceptare a donaţiei în formă autentică.
Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcţia Dezvoltare Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Investiţiţii şi Achiziţii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Vasile COCOȘ SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 septembrie 2016