HOTĂRÂREA NR.258/146
privind încetarea aplicabilităţii Hotărârii Consiliului Local nr.148/35/2004 referitoare la instituirea taxei speciale pentru susţinerea financiară a culturii şi sportului vâlcean


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 octombrie 2016, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.271845 din data de 13.10.2016, întocmit de Direcţia Economico-Financiară, prin care se propune încetarea aplicabilităţii Hotărârii Consiliului Local nr.148/35/2004 referitoare la instituirea taxei speciale pentru susţinerea financiară a culturii şi sportului vâlcean, începând cu 1 noiembrie 2016;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Având în vedere actualizarea Strategiei de dezvoltare locală a municipiului în perioada următoare şi ţinând seama de contribuţia anumitor taxe specifice la alcătuirea bugetului local ;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare ;
În baza art.36, alin.(4), lit.c), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi « pentru », 1 vot « împotrivă » şi 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Începând cu data de 1 noiembrie 2016, Hotărârea Consiliului Local nr.148/35/2004 referitoare la instituirea taxei speciale pentru susţinerea financiară a culturii şi sportului vâlcean îşi încetează aplicabilitatea.
(2) Consecinţă a prevederilor alin.(1), orice prevederi contrare îşi încetează aplicabilitatea.
Art.2. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico – Financiare.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Vasile COCOŞ SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 28 octombrie 2016

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)