HOTĂRÂREA NR.101
privind ajustarea tarifelor de salubrizare stradală, a tarifelor pentru lucrări de întreţinere spaţii verzi şi mobilier stradal şi 
aprobarea tarifului de întreţinere sisteme de irigaţii


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2016, la care participă toţi cei 22 de consilieri în funcţie ;
Având în vedere Raportul nr.20558 din data de 25.05.2016, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune ajustarea tarifelor de salubrizare stradală şi a tarifelor pentru lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi şi mobilier stradal, precum şi aprobarea tarifului de întreţinere sisteme de irigaţii pe spaţiile verzi în cuantum de 0,28 lei/100 mp + valoare material;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Ţinând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.244/2010 s-a aprobat delegarea directă, prin concesiune, a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat către societatea PIEŢE PREST S.A, printre care şi activitatea de amenajare şi întreţinere a zonelor verzi, a parcurilor şi grădinilor publice şi a locurilor de agrement, fiind aprobate, totodată, şi tarifele pentru această activitate; ulterior, prin Hotărârea nr.47/2011, Consiliul Local a aprobat delegarea directă, prin concesiune, către aceeaşi societate, şi a gestiunii următoarelor servicii: măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ; montat şi întreţinere mobilier stradal, tarifele pentru aceste activităţi fiind aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.84/2011, modificată prin hotărârea nr.242/2011;
Ţinând cont de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.66 din 31 martie 2015, tarifele practicate de societatea PIEȚE PREST SA pentru activitatea de salubrizare stradală, precum şi pentru lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi şi mobilierului stradal, au fost ajustate, începând cu data de 1 aprilie 2015 şi s-a completat anexa nr.3 a Contractului de delegare a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat cu sistemele de irigaţii a unor spaţii verzi din municipiu realizate in ultimii ani ;
Luând în considerare adresa nr.4109/18.04.2016, înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.15879/19.04.2016, prin care societatea PIEŢE PREST SA a propus spre aprobare autorităţii publice locale, în baza prevederilor Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, şi a art.6, alin.2, lit.b din Contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat nr.28077/20.09.2010, ajustarea (prin majorarea acestora) tarifelor pentru serviciile de salubrizare stradală şi a celor de întreţinere a spaţiilor verzi şi mobilier stradal, precum şi aprobarea tarifului de întreţinere a sistemelor de irigaţii, motivat de intrarea în vigoare începând cu data de 1 mai 2016 a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1017/30.12.2015, cu privire la creşterea salariului minim brut pe ţară, de la 1050 lei, la 1250 lei;
În temeiul prevederilor art.9 alin.(1), lit.g) din Legea nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, republicată; ale art.13 alin.(1) din Ordinul nr.109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, şi ale prevederilor Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45 alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi « pentru », 1 vot « împotrivă » şi 3 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Începând cu data de 1 iunie 2016, se ajustează tarifele practicate de societatea PIEŢE PREST SA pentru activitatea de salubrizare stradală, precum şi pentru lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi şi a mobilierului stradal, conform anexelor nr. 1 şi nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Începând cu data de 1 iunie 2016, se aprobă tariful de întreţinere sisteme de irigaţii pe spaţiile verzi în cuantum de 0,28 lei/100 mp+valoare material, conform anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico – Financiare ;
- Societăţii PIETE PREST SA.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 mai 2016

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)