HOTĂRÂREA NR.130/18
privind desemnarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în
Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Vâlcea”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 11 iulie 2016, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Raportul comun nr.26155 din data de 08.07.2016, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală și Serviciul Administraţie Publică Locală, Reglementări, Aplicare Legea 10/2001, prin care se propune desemnarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Vâlcea” ca urmare a declarării ca legal constitut a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu o nouă componenţă, în urma alegerilor locale din data de 5 iunie 2016;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, şi ca urmare a propunerii formulate în plenul şedinţei Consiliului Local privind desemnarea domnului Vețeleanu Ninel Eusebiu în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Vâlcea“ ;
Ţinând seama de faptul că prin art.3 din Hotărârea Consiliului Local nr.264/2010, aşa cum a fost modificată prin hotărâri succesive, domnul Vîrlan Eduard, viceprimar al municipiului, a fost desemnat să reprezinte municipiul în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Vâlcea”;
Văzând Hotărârea Consiliului Local nr.115/3/26 iunie 2016 prin care a fost declarat legal constituit Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea ca urmare a alegerilor locale organizate la data de 5 iunie 2016;
În aplicarea prevederilor art.37 din Legea nr.215/2001 a administratiei publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(7), lit.c), art.45 alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Procedându-se în conformitate cu prevederile art.45, alin.(5) din Legea nr.215/2001, ținând seama de opțiunea unui consilier local de a se abține de la vot, motiv pentru care nu i-a fost distribuit buletin de vot, și întrunind 18 voturi « pentru » desemnarea domnului Vețeleanu Ninel Eusebiu în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Vâlcea“ și 4 voturi «împotrivă »,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se desemnează domnul Ninel Eusebiu Vețeleanu – viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea să reprezinte municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "APA VÂLCEA".
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- ADI « Apa Vâlcea ».
- Dlui Ninel Eusebiu Vețeleanu.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Maria BOBEANU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 11 iulie 2016