HOTĂRÂREA NR.4
privind includerea Municipiului Râmnicu Vâlcea în teritoriul eligibil pentru parteneriatul public privat aferent constituirii 
Asociaţiei Grupul Local de Pescuit « LOTRU – OLT MIJLOCIU » 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 14 ianuarie 2016, la care participă 20 de consilieri din cei 22 în funcţie ;
Având în vedere raportul nr.863/11.01.2016, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune includerea Municipiului Râmnicu Vâlcea în teritoriul eligibil al parteneriatului public privat, în vederea constituirii Asociaţiei ”Grupul Local de Pescuit LOTRU-OLT MIJLOCIU”, în contextul reglementărilor POPAM 2014-2020;
Ţinând cont de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5 pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement şi ca urmare a amendamentului formulat în plenul şedinţei în sensul menţinerii valabilităţii prevederilor prezentei hotărâri până la data de 22 ianuarie 2016 (termen limită de depunere a cererii de finanţare pentru accesare de fonduri europene nerambursabile în domeniul pescuitului şi acvaculturii) şi nu 15 ianuarie 2016 cum se menţionase la art.3 din proiectul de hotărâre, amendament adoptat cu 20 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri ;
Ţinând seama de faptul că prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr.CCI 2014RO14MFOP001 din data de 25 noiembrie 2015, Comisia Europeană a aprobat Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM), document elaborat de statul membru, cuprinzând un set coerent de priorităţi şi stabilind metodologia de alocare a fondurilor europene nerambursabile alocate României în domeniul pescuitului şi acvaculturii, pentru perioada 2014-2020, iar potrivit Ghidului Solicitantului – Măsura III.1. Sprijin pregătitor, unul din criteriile de eligibilitate ale zonei de implementare a strategiei locale este acela ca zona să fie ”coerentă din punct de vedere funcţional în privinţa aspectelor geografice, economice şi sociale”;
Luând în considerare adresa nr.98/23.12.2015, înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 46974 din 23.12.2015, prin care Asociaţia PRO DEZVOLTARE Dăeşti a solicitat, în calitate de iniţiator al constituirii parteneriatului public-privat ”Asociaţia Grupul Local de Pescuit LOTRU-OLT MIJLOCIU”, în vederea depunerii unei cereri de finanţare pentru accesare de fonduri europene nerambursabile în domeniul pescuitului şi acvaculturii, adoptarea, de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, a unei Hotărâri privind includerea Municipiului Râmnicu Vâlcea în teritoriul eligibil al parteneriatului public privat, în vederea constituirii Asociaţiei mai sus denumite, termenul limită pentru depunerea acestei cereri de finanţare fiind 15.01.2016;
În baza art.36, alin.(2), art.45 şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru” proiectul de hotărâre propus cu amendament, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se aprobă includerea Municipiului Râmnicu Vâlcea în teritoriul eligibil al parteneriatului public privat, în vederea constituirii Asociaţiei ”Grupul Local de Pescuit LOTRU-OLT MIJLOCIU”, în contextul reglementărilor POPAM 2014-2020.

Art.2. Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea îşi asumă angajamentul că nu va adera cu teritoriul la un alt parteneriat de tip Grup Local cu finanţare din POPAM 2014 – 2020.

Art.3. Prevederile art.1 şi 2 îşi încetează aplicabilitatea în situaţia în care solicitantul nu depune cererea de finanţare până la termenul limită de 22.01.2016, precum şi în cazul în care nu îşi va îndeplini scopul privind înfiinţarea ”Grupul Local de Pescuit LOTRU-OLT MIJLOCIU”. 

Art.4 Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Asociaţiei PRO DEZVOLTARE Dăeşti.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Mihai PERSU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 14 ianuarie 2016

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)