HOTĂRÂREA NR. 453
privind actualizarea programului local multianual de creştere a performanţei energetice la blocurile de locuinţe din municipiul Râmnicu Vâlcea


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 noiembrie 2017, la care participă 20 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul înregistrat sub nr.44507 din data de 16.11.2017, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune completarea «Centralizatorului blocurilor de locuinţe incluse în programul local multianual », aprobat conform anexelor la Hotărârile Consiliului Local nr.172/30.06.2010, 335/20.12.2013, 105/30.04.2014, 68/14.04.2016 și 369/28.09.2017, cu un număr de 10 blocuri de locuințe;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că prin Hotărârea nr.170/2009, aşa cum a fost modificată prin Hotărârea nr.172/2010, Consiliul Local a aprobat, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.18/2009, programul local multianual privind creşterea performanţei energetice pentru un număr de 81 de blocuri de locuinţe din municipiu, precum şi indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivelor de investiții; ulterior, prin Hotărârile Consiliului Local nr.335/2013, nr.105/2014, nr.68/2016 și nr.369/2017, a fost completat Centralizatorul blocurilor de locuinţe incluse în programul local multianual, astfel că, la această dată, sunt înscrise în program 274 de blocuri de locuințe, dintre care, până în prezent, au fost executate lucrări de reabilitare termică la un număr de 48 de blocuri ;
În temeiul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi ale Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr.163/2009;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi ”pentru”, 0 ”împotrivă” și 0 abțineri, 

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se completează «Centralizatorul blocurilor de locuinţe incluse în programul local multianual », aprobat conform anexelor la Hotărârile Consiliului Local nr.172/30.06.2010, 335/20.12.2013, 105/30.04.2014, 68/14.04.2016 și 369/28.09.2017, cu un număr de 10 blocuri de locuințe, prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire se împuternicește Serviciul Relații, Îndrumare Asociații de Proprietari.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 

Florentina Adina DOBRETE               SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 noiembrie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)