HOTĂRÂREA NR. 238
privind mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea APAVIL SA
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 16 iunie 2017, la care participă 16 consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 23419 din 14.06.2017, întocmit de Serviciul Administratie, Publică Locală, Reglementări, Aplicare Legea 10/2001 prin care se propune mandatarea reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea APAVIL S.A. să îndeplinească atribuţiile prevăzute atât în Actul Constitutiv al societății, cât și în contractul de mandat al reprezentantului în AGA, respectiv:
- să aprobe descărcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administrație;
- să stabilească și să aprobe obiectivele, criteriile și indicatorii de performanță financiari și nefinanciari pentru anul 2017, cu repectarea prevederilor O.U.G nr. 109/2011 și H.G. nr. 722/2016;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere prevederile Actului Constitutiv al Societatății APAVIL SA, cât și ale Contractului de mandat pentru reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea APAVIL SA, al cărui model a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.152/40 din 27 iulie 2016;
În temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului (O.U.G) nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare și a normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului (H.G.) nr. 722/2016;
În baza art.36, alin.(9), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 16 voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se mandatează reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor (A.G.A) la Societatea Apavil SA să îndeplinească atribuţiile prevăzute atât în Actul Constitutiv al societății, cât și în contractul de mandat al reprezentantului în AGA, respectiv:
- să aprobe descărcarea de gestiune a membrilor Consiliului de
Administrație;
- să stabilească și să aprobe obiectivele, criteriile și indicatorii de performanță financiari și nefinanciari pentru anul 2017, cu repectarea prevederilor OUG nr. 109/2011 și H.G. nr. 722/2016.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Societăţii APAVIL SA;
- Reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în AGA la Societatea APAVIL SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 16 iunie 2017