HOTĂRÂREA NR. 262 
privind închirierea prin licitație publică a luciului de apă al Lacului Ostroveni pentru activități de agrement nautic cu ambarcațiuni fără motor


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2017, la care participă 19 consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 25424 din data de 28.06.2017, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, prin care se propune închirierea prin licitație publică cu strigare a luciului de apă al Lacului Ostroveni pentru activități de agrement nautic cu ambarcațiuni fără motor (bărci fără motor și/sau hidrobiciclete), până la data de 31.10.2017, la prețul de pornire de 50 lei/ambarcațiune/lună, aprobarea caietului de sarcini pentru închirierea luciului de apă, desemnarea a 2 (doi) reprezentanți ai Consiliului Local, cu drept de vot, care să facă parte din comisia de licitație, precum și împuternicirea administratorului public să semneze contractul de închiriere;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement și ca urmare a propunerilor formulate în plenul ședinței privind desemnarea a 2 (doi) consilieri locali în comisia de licitație, respectiv: Ștefănescu Elena Simona și Chisalom Dumitru;
Având în vedere că în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 1362/2001, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008, figurează bunurile "Lac Ostroveni", în suprafață de 27,71 ha și "Lac bază de agrement Nord", în suprafață de 4,8752 ha, Lacul Ostroveni fiind situat în imediata vecinătate a Bazei de Agrement Ostroveni și reprezintă un punct de atracție pentru locuitorii municipiului prin potențialul ridicat de dezvoltare a unor activități de turism și agrement, de petrecere în mod plăcut a timpului liber;
În temeiul prevederilor art. 123 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri, 

H O T Ă R Ă Ş T E: 

Art.1. (1) Se aprobă închirierea prin licitație publică cu strigare a luciului de apă al Lacului Ostroveni pentru activități de agrement nautic cu ambarcațiuni fără motor (bărci fără motor și/sau hidrobiciclete) – identificat în planul de situație - anexa nr.1 la prezenta hotărâre.
(2) Închirierea prevăzută la alin.(1) se va face până la data de 31.10.2017, la prețul de pornire de 50 lei/ambarcațiune/lună, stabilit prin indexare cu rata inflației a chiriei prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr. 103/2002.
Art.2. Se aprobă caietul de sarcini pentru închirierea luciului de apă, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art.3. Se desemnează 2 (doi) reprezentanți ai Consiliului Local, cu drept de vot, care vor face parte din comisia de licitație, ce va fi constituită prin dispoziție a primarului, după cum urmează:
a) Doamna Ștefănescu Elena Simona;
b) Domnul Chisalom Dumitru.
Art.4. Se împuternicește administratorul public al municipiului să semneze contractul de închiriere.
Art.5. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală; 
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Investiţiţii şi Achiziţii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 

Diana Maria IONESCU                          SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)