HOTĂRÂREA NR.116
privind aprobarea bugetului de venituri proprii al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul 2017


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2017, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.221127 din data de 22.03.2017, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul 2017;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor nr.2 de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.b), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 17 voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 4 abţineri, 

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Bugetele de venituri proprii ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi ale instituţiilor de cultură pentru anul 2017 se constituie din următoarele surse:
a) taxe şi alte venituri în învăţământ;
b) venituri din prestări servicii;
c) contribuţie elevi şi preşcolari pentru internate, cantine şi grădiniţe;
d) sume din excedent pentru acoperire goluri de casă ;
e) sume utilizate din excedent pentru secțiunea de funcționare.
Art.2. Se aprobă bugetul propriu al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2017, la valoarea de 4.271.680 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, conform anexelor 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. (1) Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Filarmonicii Ion Dumitrescu pentru anul 2017, la valoarea de 3.104.210 lei, structurat după cum urmează:
VENITURI
• venituri proprii – 104.210 lei;
• subvenţie buget local - 3.000.000 lei;

CHELTUIELI
• cheltuieli de personal - 2.311.210 lei;
• cheltuieli materiale - 793.000 lei.
(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat conform alin.(1), este prezentat în anexa nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 
Art.4. (1) Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Teatrului municipal Ariel pentru anul 2017, la valoarea de 3.120.000 lei, structurat după cum urmează:
VENITURI
• venituri proprii - 320.000 lei;
• subvenţie buget local - 2.800.000 lei;
CHELTUIELI
• cheltuieli de personal – 1.455.000 lei;
• cheltuieli materiale - 1.665.000 lei. 
(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat conform alin.(1), este prezentat în anexa nr.4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 
Art.5. Se aprobă utilizarea excedentului anului 2016 în sumă totală de 605.755,59 lei excedent unități de învățământ preuniversitar de stat pentru efectuarea de cheltuieli în anul curent la secțiunea funcționare, pentru efectuarea de cheltuieli în anul curent la secțiunea dezvoltare și pentru acoperirea golurilor temporare de casă, conform anexei nr.5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică:
- Direcţiei Economico-Financiare; 
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Teatrului municipal „Ariel”;
- Filarmonicii “Ion Dumitrescu”.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Lețu FĂNEL                                         SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2017 

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
.