HOTĂRÂREA NR. 378
privind completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.311/199 din 29.11.2016


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 septembire 2017, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Având în vedere Raportul nr.37364 din 26.09.2017, întocmit de Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, prin care se propune completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea nr.311/199 din 29.11.2016, în sensul că, după litera i) a alineatului (2), al articolului 2 din Anexa nr.1 – Regulament de Organizare și Funcționare a Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.311/199/2016, se introduce o nouă literă, lit.j), cu următorul cuprins: ”lit.j) Activitățile ce se desfășoară în spațiile transmise în administrare, conform Hotărârii Consiliului Local nr.210/2017, respectiv: clădire PT 35 (Traian II) – club pensionari; clădire PT 38 (Nord V) – club pensionari; clădire PT 8 (CT Petrișor) – club pensionari; clădire PT 11 (1 Mai 1) – club pensionari; spațiu bloc 64 (D.A.P.T.F.L) – club pensionari, fac parte din ramura «Sportul pentru toți»”;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Ţinând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.311/199 din 29.11.2016 a fost înființat Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, instituție publică cu personalitate juridică de interes local, în subordinea Consiliului Local, iar potrivit art.2 al acestei hotărâri a fost aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea;
Luând în considerare că prin Hotărârea Consiliului Local nr.210 din 31 mai 2017, au fost transmise către Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea o serie de imobile aparținând domeniului public și privat al municipiului, cu bunurile și dotările aferente, printre care: clădire PT 35 (Traian II) – club pensionari; clădire PT 38 (Nord V) – club pensionari; clădire PT 8 (CT Petrișor) – club pensionari; clădire PT 11 (1 Mai 1) – club pensionari; spațiu bloc 64 (D.A.P.T.F.L) – club pensionari;
Ținând seama că «Sportul pentru toți», reprezintă, conform prevederilor Legii nr.69/2000 a educației și sportului, cu modificările și completările ulterioare, un complex de activități, bazate pe practicarea liberă a exercițiului fizic într-un mediu curat și sigur, individual sau în grup, organizat ori independent”, fiind sprijinit și de structuri ale administrației locale, iar Sport Club municipal Râmnicu Vâlcea, sprijină această ramură, în vederea menținerii sănătății, a recreării și socializării tuturor categoriilor de cetățeni, prin crearea unui cadru social și organizatoric favorizat;
Având în vedere că Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, prin ramura «Sportul pentru toți» , urmărește pe de o parte, încurajarea practicării diferitelor activități, în mod continuu, de cât mai mulți cetățeni, iar pe de altă parte, atragerea și stimularea tuturor categoriilor de cetățeni, fără nici o discriminare, în mod liber și voluntar, pentru practicarea diferitelor activități într-un cadru organizat ;
În temeiul prevederilor Legii nr.69/2000 a educației și sportului, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(3), lit.b), alin.(6), lit.a), art.45 alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi ”pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se completează alineatul (2) al articolului 2 din Anexa nr.1 – Regulament de Organizare și Funcționare a Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.311/199 din 29.11.2016, în sensul introducerii după litera i), a alineatului (2), al articolului 2, a unei noi litere, lit.j), cu următorul cuprins: 
”lit.j) Activitățile ce se desfășoară în spațiile transmise în administrare, conform Hotărârii Consiliului Local nr.210/2017, respectiv: clădire PT 35 (Traian II) – club pensionari; clădire PT 38 (Nord V) – club pensionari; clădire PT 8 (CT Petrișor) – club pensionari; clădire PT 11 (1 Mai 1) – club pensionari; spațiu bloc 64 (D.A.P.T.F.L) – club pensionari, fac parte din ramura «Sportul pentru toți».”
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Administrație, Juridic, Contencios;
- Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 

Florentina Adina DOBRETE                     SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 septembrie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)