HOTĂRÂREA NR.337
privind aprobarea Studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Amenajare strada Uțeștilor ”


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2017, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 33104 din data de 24.08.2017, întocmit de Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Amenajare strada Uțeștilor”;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
În conformitate cu prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 
Întrunind 23 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri ,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă Studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici, conform Deviz General, varianta 1, pentru obiectivul de investiţii “Amenajare strada Uțeștilor”, la valoarea totală de 418.570 lei fără TVA, respectiv 497.690 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 359.190 lei fără TVA, respectiv 427.440 lei cu TVA.
(2) Documentaţia aprobată conform alin.(1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Investiţii Publice - Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea ;
- Primarului mun icipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Diana Maria IONESCU                         SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 august 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)