HOTĂRÂREA NR.425
privind achiziționarea de servicii juridice de reprezentare a municipiului Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.4997/288/2015, aflat în faza de apel la Tribunalul Vâlcea 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 octombrie 2017, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 41441 din 25.10.2017, întocmit de Serviciul Administratie, Publică Locală, Reglementări, Aplicare Legea 10/2001 prin care se propune achiziționarea de către municipiul Râmnicu Vâlcea a unor servicii juridice de reprezentare în dosarul nr.4997/288/2015, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor art.1 alin.(2) din OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(9), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi ”pentru” din numărul membrilor Consiliului Local în funcție, 

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se aprobă achiziționarea de către Municipiul Râmnicu Vâlcea a unor servicii juridice de reprezentare în dosarul nr.4997/288/2015, aflat în faza de apel la Tribunalul Vâlcea. 
Art.2. Se împuternicește primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze contractul de servicii juridice de reprezentare.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrație, Juridic, Contencios.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: 
- Instituției Prefectului - județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Direcției Economico-Financiare.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 

Florentina Adina DOBRETE                    SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                     jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 octombrie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)