HOTĂRÂREA NR.132
privind îndreptarea eroarii materiale din Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Râmnicu Vâlcea în zona str. Cpt.V. Negoescu și str. Col. Bădescu
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2017, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție ;
Luând în discuţie Raportul nr.11094 din 21.03.2017, întocmit de Direcția Urbanism, prin care se propune îndreptarea erorii materiale din PUG -ul municipiului Râmnicu Vâlcea, în sensul introducerii imobilelor de la numerele poștale 36 și 38 de pe strada Cpt.V. Negoescu și a construcțiilor edificate pe str.Col. Bădescu în subzona funcționala L2 ;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere că în Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului construcțiile de la numerele poștale 36 și 38 pe str Cpt. V. Negoescu, cât și cele de pe strada colonel Badescu apar in functiunea “V2” și nu în subzona funcțională reala “L2”;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art.45, alin.(2), lit.e) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Întrunind 21 voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă îndreptarea erorii materiale din Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Râmnicu Vâlcea în sensul introducerii imobilelor de la numerele poștale 36 și 38 de pe strada Cpt.V. Negoescu și a construcțiilor edificate pe str.Col. Bădescu în subzona funcționala L2.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire :
- Direcţiei Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2017